Sfânta Evanghelie dupã Luca

[  Cuprins  >   Precedent  >   CAPITOLUL XV  >   Urmator  ]


Pildele: Oaia cea pierdutã, despre drahma cea pierdutã si despre fiul risipitor
  1. Si se apropiau de El toti vamesii si pãcãtosii, ca sã-L asculte.
  2. Si fariseii si cãrturarii cârteau, zicând: Acesta primeste la Sine pe pãcãtosi si mãnâncã cu ei.
  3. Si a zis cãtre ei pilda aceasta, spunând:
  4. Care om dintre voi, având o sutã de oi si pierzând din ele una, nu lasã pe cele nouãzeci si nouã în pustie si se duce dupã cea pierdutã, pânã ce o gãseste?
  5. Si gãsind-o, o pune pe umerii sãi, bucurându-se;
  6. Si sosind acasã, cheamã prietenii si vecinii, zicându-le: Bucurati-vã cu mine, cã am gãsit oaia cea pierdutã.
  7. Zic vouã: Cã asa si în cer va fi mai multã bucurie pentru un pãcãtos care se pocãieste, decât pentru nouãzeci si nouã de drepti, care n-au nevoie de pocãintã.
  8. Sau care femeie, având zece drahme, dacã pierde o drahmã, nu aprinde lumina si nu mãturã casa si nu cautã cu grijã pânã ce o gãseste?
  9. Si gãsind-o, cheamã prietenele si vecinele sale, spunându-le: Bucurati-vã cu mine, cãci am gãsit drahma pe care o pierdusem.
  10. Zic vouã, asa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un pãcãtos care se pocãieste.
  11. Si a zis: Un om avea doi fii.
  12. Si a zis cel mai tânãr dintre ei tatãlui sãu: Tatã, dã-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a împãrtit averea.
  13. Si nu dupã multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânãr s-a dus într-o tarã depãrtatã si acolo si-a risipit averea, trãind în desfrânãri.
  14. Si dupã ce a cheltuit totul, s-a fãcut foamete mare în tara aceea, si el a început sã ducã lipsã.
  15. Si ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tãri, si acesta l-a trimis la tarinile sale sã pãzeascã porcii.
  16. Si dorea sã-si sature pântecele din roscovele pe care le mâncau porcii, însã nimeni nu-i dãdea.
  17. Dar, venindu-si în sine, a zis: Câti argati ai tatãlui meu sunt îndestulati de pâine, iar eu pier aici de foame!
  18. Sculându-mã, mã voi duce la tatãl meu si-i voi spune: Tatã, am gresit la cer si înaintea ta;
  19. Nu mai sunt vrednic sã mã numesc fiul tãu. Fã-mã ca pe unul din argatii tãi.
  20. Si, sculându-se, a venit la tatãl sãu. Si încã departe fiind el, l-a vãzut tatãl sãu si i s-a fãcut milã si, alergând, a cãzut pe grumazul lui si l-a sãrutat.
  21. Si i-a zis fiul: Tatã, am gresit la cer si înaintea ta si nu mai sunt vrednic sã mã numesc fiul tãu.
  22. Si a zis tatãl cãtre slugile sale: Aduceti degrabã haina lui cea dintâi si-l îmbrãcati si dati inel în mâna lui si încãltãminte în picioarele lui;
  23. Si aduceti vitelul cel îngrãsat si-l înjunghiati si, mâncând, sã ne veselim;
  24. Cãci acest fiu al meu mort era si a înviat, pierdut era si s-a aflat. Si au început sã se veseleascã.
  25. Iar fiul cel mare era la tarinã. Si când a venit si s-a apropiat de casã, a auzit cântece si jocuri.
  26. Si, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnã acestea.
  27. Iar ea i-a rãspuns: Fratele tãu a venit, si tatãl tãu a înjunghiat vitelul cel îngrãsat, pentru cã l-a primit sãnãtos.
  28. Si el s-a mâniat si nu voia sã intre; dar tatãl lui, iesind, îl ruga.
  29. Însã el, rãspunzând, a zis tatãlui sãu: Iatã, atâtia ani îti slujesc si niciodatã n-am cãlcat porunca ta. Si mie niciodatã nu mi-ai dat un ied, ca sã mã veselesc cu prietenii mei.
  30. Dar când a venit acest fiu al tãu, care ti-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vitelul cel îngrãsat.
  31. Tatãl însã i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
  32. Trebuia însã sã ne veselim si sã ne bucurãm, cãci fratele tãu acesta mort era si a înviat, pierdut era si s-a aflat.


[  Cuprins  >   Precedent  >   CAPITOLUL XV  >   Urmator  ]
Sfânta Evanghelie dupã Luca