Sfânta Evanghelie dupã Luca

[  Cuprins  >   Precedent  >   CAPITOLUL XIX  >   Urmator  ]


Zaheu. Pilda minelor. Intrarea în Ierusalim. Iisus deplânge Ierusalimul si alungã pe vânzãtorii de la templu
  1. Si intrând, trecea prin Ierihon.
  2. Si iatã un bãrbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat.
  3. Si cãuta sã vadã cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru cã era mic de staturã.
  4. Si alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca sã-L vadã, cãci pe acolo avea sã treacã.
  5. Si când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis cãtre el: Zahee, coboarã-te degrabã, cãci astãzi în casa ta trebuie sã rãmân.
  6. Si a coborât degrabã si L-a primit, bucurându-se.
  7. Si vãzând, toti murmurau, zicând cã a intrat sã gãzduiascã la un om pãcãtos.
  8. Iar Zaheu, stând, a zis cãtre Domnul: Iatã, jumãtate din averea mea, Doamne, o dau sãracilor si, dacã am nãpãstuit pe cineva cu ceva, întorc împãtrit.
  9. Si a zis cãtre el Iisus: Astãzi s-a fãcut mântuire casei acesteia, cãci si acesta este fiu al lui Avraam.
  10. Cãci Fiul Omului a venit sã caute si sã mântuiascã pe cel pierdut.
  11. Si ascultând ei acestea, Iisus, adãugând, le-a spus o pildã, fiindcã El era aproape de Ierusalim, iar ei credeau cã împãrãtia lui Dumnezeu se va arãta îndatã.
  12. Deci a zis: Un om de neam mare s-a dus într-o tarã îndepãrtatã, ca sã-si ia domnie si sã se întoarcã.
  13. Si chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine si a zis cãtre ele: Negutãtoriti cu ele pânã ce voi veni!
  14. Dar cetãtenii lui îl urau si au trimis solie în urma lui, zicând: Nu voim ca acesta sã domneascã peste noi.
  15. Si când s-a întors el, dupã ce luase domnia, a zis sã fie chemate slugile acelea, cãrora le dãduse banii, ca sã stie cine ce a negutãtorit.
  16. Si a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câstig zece mine.
  17. Si i-a zis stãpânul: Bine slugã bunã, fiindcã întru putin ai fost credincioasã, sã ai stãpânire peste zece cetãti.
  18. Si a venit a doua, zicând: Mina ta, stãpâne, a mai adus cinci mine.
  19. Iar el a zis si acesteia: Sã ai si tu stãpânire peste cinci cetãti.
  20. A venit si cealaltã, zicând: Doamne, iatã mina ta, pe care am pãstrat-o într-un stergar,
  21. Cã mã temeam de tine, pentru cã esti om aspru: iei ce nu ai pus si seceri ce n-ai semãnat.
  22. Zis-a lui stãpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugã vicleanã. Ai stiut cã sunt om aspru: iau ce nu am pus si secer ce nu am semãnat;
  23. Pentru ce deci n-ai dat banul meu schimbãtorilor de bani? Si eu, venind, l-as fi luat cu dobândã.
  24. Si a zis celor ce stãteau de fatã: Luati de la el mina si dati-o celui ce are zece mine.
  25. Si ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine.
  26. Zic vouã: Cã oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are si ceea ce are i se va lua.
  27. Iar pe acei vrãjmasi ai mei, care n-au voit sã domnesc peste ei, aduceti-i aici si tãiati-i în fata mea.
  28. Si zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.
  29. Iar când S-a apropiat de Betfaghe si de Betania, cãtre muntele care se zice Muntele Mãslinilor, a trimis pe doi dintre ucenici,
  30. Zicând: Mergeti în satul dinaintea voastrã si, intrând în el, veti gãsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a sezut vreodatã. Si, dezlegându-l, aduceti-l.
  31. Si dacã vã va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegati?, veti zice asa: Pentru cã Domnul are trebuintã de el.
  32. Si, plecând, cei trimisi au gãsit precum le-a spus.
  33. Pe când acestia dezlegau mânzul, au zis stãpânii lui cãtre ei: De ce dezlegati mânzul?
  34. Iar ei au rãspuns: Pentru cã are trebuintã de el Domnul.
  35. Si i-au adus la Iisus si, aruncându-si hainele lor pe mânz, l-au ajutat pe Iisus sã urce pe el.
  36. Iar pe când mergea El, asterneau hainele lor pe cale.
  37. Si apropiindu-se de poalele Muntelui Mãslinilor, toatã multimea ucenicilor, bucurându-se, a început sã laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le vãzuse,
  38. Zicând: Binecuvântat este Împãratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer si slavã întru cei de sus.
  39. Dar unii farisei din multime au zis cãtre El: Învãtãtorule, ceartã-ti ucenicii.
  40. Si El, rãspunzând, a zis: Zic vouã: Dacã vor tãcea acestia, pietrele vor striga.
  41. Si când S-a apropiat, vãzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând:
  42. Dacã ai fi cunoscut si tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tãi.
  43. Cãci vor veni zile peste tine, când dusmanii tãi vor sãpa sant în jurul tãu si te vor împresura si te vor strâmtora din toate pãrtile.
  44. Si te vor face una cu pãmântul, si pe fiii tãi care sunt în tine, si nu vor lãsa în tine piatrã pe piatrã pentru cã nu ai cunoscut vremea cercetãrii tale.
  45. Si intrând în templu, a început sã scoatã pe cei ce vindeau si cumpãrau în el.
  46. Zicându-le: Scris este: "Si va fi casa Mea casã de rugãciune"; dar voi ati fãcut din ea pesterã de tâlhari.
  47. Si era în fiecare zi în templu si învãta. Dar arhiereii si cãrturarii si fruntasii poporului cãutau sã-L piardã.
  48. Si nu gãseau ce sã-I facã, cãci tot poporul se tinea dupã El, ascultându-L.


[  Cuprins  >   Precedent  >   CAPITOLUL XIX  >   Urmator  ]
Sfânta Evanghelie dupã Luca