Sfânta Evanghelie dupã Marcu

[  Cuprins  >   Precedent  >   CAPITOLUL IV  >   Urmator  ]


Felurite pilde despre împãrãtia cerurilor. Potolirea furtunii pe mare.
  1. Si iarãsi a început Iisus sã învete, lângã mare, si s-a adunat la El multime foarte multã, încât El a intrat în corabie si sedea pe mare, iar toatã multimea era lângã mare, pe uscat.
  2. Si-i învãta multe în pilde, si în învãtãtura Sa le zicea:
  3. Ascultati: Iatã, iesit-a semãnãtorul sã semene.
  4. Si pe când semãna el, o sãmântã a cãzut lângã cale si pãsãrile cerului au venit si au mâncat-o.
  5. Si alta a cãzut pe loc pietros, unde nu avea pãmânt mult, si îndatã a rãsãrit, pentru cã nu avea pãmânt mult.
  6. Si când s-a ridicat soarele, s-a vestejit si, neavând rãdãcinã, s-a uscat.
  7. Altã sãmântã a cãzut în spini, a crescut, dar spinii au înãbusit-o si rod n-a dat.
  8. Si altele au cãzut pe pãmântul cel bun si, înãltându-se si crescând, au dat roade si au adus: una treizeci, alta saizeci, alta o sutã.
  9. Si zicea: Cine are urechi de auzit sã audã.
  10. Iar când a fost singur, cei ce erau lângã El, împreunã cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde.
  11. Si le-a rãspuns: Vouã vã e dat sã cunoasteti taina împãrãtiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afarã totul se face în pilde,
  12. Ca uitându-se, sã priveascã si sã nu vadã, si, auzind, sã nu înteleagã, ca nu cumva sã se întoarcã si sã fie iertati.
  13. Si le-a zis: Nu pricepeti pilda aceasta? Dar cum veti întelege toate pildele?
  14. Semãnãtorul seamãnã cuvântul.
  15. Cele de lângã cale sunt aceia în care se seamãnã cuvântul, si, când îl aud, îndatã vine satana si ia cuvântul cel semãnat în inimile lor.
  16. Cele semãnate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndatã cu bucurie,
  17. Dar n-au rãdãcinã în ei, ci tin pânã la un timp; apoi când se întâmplã strâmtorare sau prigoanã pentru cuvânt, îndatã se smintesc.
  18. Si cele semãnate între spini sunt cei ce ascultã cuvântul,
  19. Dar grijile veacului si înselãciunea bogãtiei si poftele dupã celelalte, pãtrunzând în ei, înãbusã cuvântul si îl fac neroditor.
  20. Iar cele semãnate pe pãmântul cel bun sunt cei ce aud cuvântul si-l primesc si aduc roade: unul treizeci, altul saizeci si altul o sutã.
  21. Si le zicea: Se aduce oare fãclia ca sã fie pusã sub obroc sau sub pat? Oare nu ca sã fie pusã în sfesnic?
  22. Cãci nu e nimic ascuns ca sã nu se dea pe fatã; nici n-a fost ceva tãinuit, decât ca sã vinã la arãtare.
  23. Cine are urechi de auzit sã audã.
  24. Si le zicea: Luati seama la ce auziti: Cu ce mãsurã mãsurati, vi se va mãsura; iar vouã celor ce ascultati, vi se va da si vã va prisosi.
  25. Cãci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, si ce are i se va lua.
  26. Si zicea: Asa este împãrãtia lui Dumnezeu, ca un om care aruncã sãmânta în pãmânt,
  27. Si doarme si se scoalã, noaptea si ziua, si sãmânta rãsare si creste, cum nu stie el.
  28. Pãmântul rodeste de la sine: mai întâi pai, apoi spic, dupã aceea grâu deplin în spic.
  29. Iar când rodul se coace, îndatã trimite secera, cã a sosit secerisul.
  30. Si zicea: Cum vom asemãna împãrãtia lui Dumnezeu, sau în ce pildã o vom închipui?
  31. Cu grãuntele de mustar care, când se seamãnã în pãmânt, este mai mic decât toate semintele de pe pãmânt;
  32. Dar, dupã ce s-a semãnat, creste si se face mai mare decât toate legumele si face ramuri mari, încât sub umbra lui pot sã sãlãsluiascã pãsãrile cerului.
  33. Si cu multe pilde ca acestea le grãia cuvântul dupã cum puteau sã înteleagã.
  34. Iar fãrã pildã nu le grãia; si ucenicilor Sãi le lãmurea toate, deosebi.
  35. Si în ziua aceea, când s-a înserat, a zis cãtre ei: Sã trecem pe tãrmul celãlalt.
  36. Si lãsând ei multimea, L-au luat cu ei în corabie, asa cum era, cãci erau cu El si alte corãbii.
  37. Si s-a pornit o furtunã mare de vânt si valurile se prãvãleau peste corabie, încât corabia era aproape sã se umple.
  38. Iar Iisus era la partea dindãrãt a corãbiei, dormind pe cãpãtâi. L-au desteptat si I-au zis: Învãtãtorule, nu-Ti este grijã cã pierim?
  39. Si El, sculându-Se, a certat vântul si a poruncit mãrii: Taci! Înceteazã! Si vântul s-a potolit si s-a fãcut liniste mare.
  40. Si le-a zis lor: Pentru ce sunteti asa de fricosi? Cum de nu aveti credintã?
  41. Si s-au înfricosat cu fricã mare si ziceau unul cãtre altul: Cine este oare, Acesta, cã si vântul si marea I se supun?


[  Cuprins  >   Precedent  >   CAPITOLUL IV  >   Urmator  ]
Sfânta Evanghelie dupã Marcu