Sfânta Evanghelie dupã Marcu

[  Cuprins  >   Precedent  >   CAPITOLUL VI  >   Urmator  ]


Proorocul dispretuit în patria lui. Trimiterea celor doisprezece. Uciderea lui Ioan Botezãtorul. Sãturarea celor cinci mii. Iisus umblã pe mare.
  1. Si a iesit de acolo si a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers dupã El.
  2. Si, fiind sâmbãtã, a început sã învete în sinagogã. Si multi, auzindu-L, erau uimiti si ziceau: De unde are El acestea? Si ce este întelepciunea care I s-a dat Lui? Si cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?
  3. Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei si fratele lui Iacov si al lui Iosi si al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Si se sminteau întru El.
  4. Si le zicea Iisus: Nu este prooroc dispretuit, decât în patria sa si între rudele sale si în casa sa.
  5. Si n-a putut acolo sã facã nici o minune, decât cã, punându-Si mâinile peste putini bolnavi, i-a vindecat.
  6. Si se mira de necredinta lor. Si strãbãtea satele dimprejur învãtând.
  7. Si a chemat la Sine pe cei doisprezece si a început sã-i trimitã doi câte doi si le-a dat putere asupra duhurilor necurate.
  8. Si le-a poruncit sã nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistã, nici bani la cingãtoare;
  9. Ci sã fie încãltati cu sandale si sã nu se îmbrace cu douã haine.
  10. Si le zicea: În orice casã veti intra, acolo sã rãmâneti pânã ce veti iesi de acolo.
  11. Si dacã într-un loc nu vã vor primi pe voi, nici nu vã vor asculta, iesind de acolo, scuturati praful de sub picioarele voastre, spre mãrturie lor. Adevãrat grãiesc vouã: Mai usor va fi Sodomei si Gomorei, în ziua judecãtii, decât cetãtii aceleia.
  12. Si iesind, ei propovãduiau sã se pocãiascã.
  13. Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau.
  14. Si a auzit regele Irod, cãci numele lui Iisus se fãcuse cunoscut, si zicea cã Ioan Botezãtorul s-a sculat din morti si de aceea se fac minuni prin el.
  15. Altii însã ziceau cã este Ilie si altii cã este prooroc, ca unul din prooroci.
  16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan cãruia eu am pus sã-i taie capul; el s-a sculat din morti.
  17. Cãci Irod, trimitând, l-a prins pe Ioan si l-a legat, în temnitã, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele sãu, pe care o luase de sotie.
  18. Cãci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ti este îngãduit sã tii pe femeia fratelui tãu.
  19. Iar Irodiada îl ura si voia sã-l omoare, dar nu putea,
  20. Cãci Irod se temea de Ioan, stiindu-l bãrbat drept si sfânt, si-l ocrotea. Si ascultându-l, multe fãcea si cu drag îl asculta.
  21. Si fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de nastere, a fãcut ospãt dregãtorilor lui si cãpeteniilor ostirii si fruntasilor din Galileea,
  22. Si fiica Irodiadei, intrând si jucând, a plãcut lui Irod si celor ce sedeau cu el la masã. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi si îti voi da.
  23. Si s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îti voi da, pânã la jumãtate din regatul meu.
  24. Si ea, iesind, a zis mamei sale: Ce sã cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezãtorul.
  25. Si intrând îndatã, cu grabã, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau sã-mi dai îndatã, pe tipsie, capul lui Ioan Botezãtorul.
  26. Si regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurãmânt si pentru cei ce sedeau cu el la masã, n-a voit s-o întristeze.
  27. Si îndatã trimitând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
  28. Si acela, mergând, i-a tãiat capul în temnitã, l-a adus pe tipsie si l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
  29. Si auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan si l-au pus în mormânt.
  30. Si s-au adunat apostolii la Iisus si I-au spus Lui toate câte au fãcut si au învãtat.
  31. Si El le-a zis: Veniti voi însivã de o parte, în loc pustiu, si odihniti-vã putin. Cãci multi erau care veneau si multi erau care se duceau si nu mai aveau timp nici sã mãnânce.
  32. Si au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.
  33. Si i-au vãzut plecând si multi au înteles si au alergat acolo pe jos de prin toate cetãtile si au sosit înaintea lor.
  34. Si iesind din corabie, Iisus a vãzut multime mare si I s-a fãcut milã de ei, cãci erau ca niste oi fãrã pãstor, si a început sã-i învete multe.
  35. Dar fãcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu si ceasul e târziu;
  36. Slobozeste-i, ca mergând prin cetãtile si prin satele dimprejur, sã-si cumpere sã mãnânce.
  37. Rãspunzând, El le-a zis: Dati-le voi sã mãnânce. Si ei I-au zis: Sã mergem noi sã cumpãrãm pâini de douã sute de dinari si sã le dãm sã mãnânce?
  38. Iar El le-a zis: Câte pâini aveti? Duceti-vã si vedeti. Si dupã ce au vãzut, I-au spus: Cinci pâini si doi pesti.
  39. Si El le-a poruncit sã-i aseze pe toti cete, cete, pe iarbã verde.
  40. Si au sezut cete, cete, câte o sutã si câte cincizeci.
  41. Si luând cele cinci pâini si cei doi pesti, privind la cer, a binecuvântat si a frânt pâinile si le-a dat ucenicilor, ca sã le punã înainte, asemenea si cei doi pesti i-a împãrtit tuturor.
  42. Si au mâncat toti si s-au sãturat.
  43. Si au luat douãsprezece cosuri pline cu fãrâmituri si cu ce-a rãmas din pesti.
  44. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bãrbati.
  45. Si îndatã a silit pe ucenicii Lui sã intre în corabie si sã meargã înaintea Lui, de cealaltã parte, spre Betsaida, pânã ce El va slobozi multimea.
  46. Iar dupã ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca sã Se roage.
  47. Si fãcându-se searã, era corabia în mijlocul mãrii, iar El singur pe tãrm.
  48. Si i-a vãzut cum se chinuiau vâslind, cãci vântul le era împotrivã. Si cãtre a patra strajã a noptii a venit la ei umblând pe mare si voia sã treacã pe lângã ei.
  49. Iar lor, vãzându-L umblând pe mare, li s-a pãrut cã este nãlucã si au strigat.
  50. Cãci toti L-au vãzut si s-au tulburat. Dar îndatã El a vorbit cu ei si le-a zis: Îndrãzniti! Eu sunt; nu vã temeti!
  51. Si s-a suit la ei în corabie si s-a potolit vântul. Si erau peste mãsurã de uimiti în sinea lor;
  52. Cãci nu pricepuserã nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtosatã.
  53. Si trecând marea, au venit în tinutul Ghenizaretului si au tras la tãrm.
  54. Si iesind ei din corabie, îndatã L-au cunoscut.
  55. Si strãbãteau tot tinutul acela si au început sã-I aducã pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau cã este El.
  56. Si oriunde intra în sate sau în cetãti sau în sãtulete, puneau la rãspântii pe cei bolnavi, si-L rugau sã le îngãduie sã se atingã mãcar de poala hainei Sale. Si câti se atingeau de El se vindecau.


[  Cuprins  >   Precedent  >   CAPITOLUL VI  >   Urmator  ]
Sfânta Evanghelie dupã Marcu